Pianul – de Ionel Teodoreanu
Foto © 2010 Ioana Luca
“Dintâi au venit niste oameni grei cu bocanci
Si pasi tari în tacerea casei,
S-au suit masiv pe scari,
Cu brate de scripete au ridicat de sub candela
Sicriul cu flori încremenite,
Sicriul cu mâinile mamei.
(Dormeau delicat, albe ca neaua,
Vecine cu luna, vecine cu steaua).
În inima noastra a fost întuneric.
Asa, în copilarie, dupa ce ne stingea
Lampa de seara a rugaciunii,
Mama spunea:
-Acuma dormiti. Sunteti bine-nveliti.
Acum doarme ea.
Bine-nvelita, sub cruce, de tarâna cea grea.
Apoi, tot asa au venit niste oameni,
Spatosi, cu sepci si bocanci,
Cu acelasi umblet masiv prin tacerea fragila a casei
Si au dus din nou mâinile mamei
Odata cu pianul ei,
Legat cu frânghii, ca tâlharii.
Pianul negru, solemn, sculptat în noapte.
Când eram copil rasarea luna rurala
Pe pragul odaii cu pianul si mâinile mamei.
Sus, pe parete, chipul de piatra si fum al rastignirii pe muzica. Beethoven.
Eu ascultma, cu ochii rotunzi de mirare,
Game, arpegii, Beethoven, Chopin,
Debussy,
Mâinile mamei cântau…
Astfel, în ceruri de taina, zboruri si glasuri.
Pian sau poveste, tot una,
Au fost.
Apoi a venit tinereta
Cu tâmpla ca alb liliacul, în vânata noapte de mai.
-Mama (sopteam rugator), cânta-mi ceva.
Îmi cânta confidential de încet
Cu surâsul complice al mamei pentru baiatul oleaca poet.
Ascultam la fereastra, cu tâmpla în palme,
Cu inima-n stea,
Tinereta mea!
Unde-s mâinile mamei e poate si ea.
În casa e numai tacere.
Fâlfâie parca din stele alb o perdea.
Fata din palidul an
Când eu nu voi mai fi,
Daca tu într-o casa din nou vei cânta pe un pian,
Pe clapele alebe – ale negrului pian,
Beethoven, Chopin,
Si vei simti deodata prezente straine,
Nu te opri, -
Sa stii ca mâinile mamei din ceruri cânta prin tine.
Iar la ferestra,
Ranita de stea,
Viaza din nou în noaptea albastra,
Tinereta mea.”
